Dr. Rodica Radian-Gordon: Un chip al Țării Sfinte [RO]

- Interviu acordat Revistei Europene „Haemus” -

„… unde este unire 

acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac”.

(Psalmul 132:3)

Două cuvinte

Fiind subiectivi, aidoma ochilor noştri, nu ne ferim să ne dăm cu părerea în privinţa unei persoane, pornind, probabil, de la două zicale, una turcească: „Omul se vede din înfăţişare”, alta franţuzească (a lui Victor Hugo): „Ca să-ţi dai seama cu cine ai de a face, îţi ajunge să stai de vorbă cu el doar cinci minute”.

În această direcţie însă, mergem mult prea departe, identificând deseori persoana în cauză cu etnia sa: albanezii sunt încăpăţânaţi, turcii - fanatici, scoţienii - zgârciţi, francezii - orgolioşi, grecii - şmecheri… Sigur că aceste generalizări sunt pripite, căci, chiar şi atunci  când este vorba de aprecieri înalte la adresa unei etnii sau a unui popor, nu trebuie să uităm o altă zicală, de data aceasta românească: „Pădure fără uscături nu există”.

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte caracterizarea unei naţiuni, cred că ne vom afla mult mai aproape de adevăr, dacă ni se va da ocazia să cunoaştem îndeaproape cât mai multe persoane aparţinând ei. În acest context, pot să afirm că am avut un asemenea privilegiu cu evreii.

În Albania, din fragedă tinereţe m-am împrietenit, aş spune m-am înfrăţit, cu Robert Shvarc, poet şi traducător renumit; am avut relaţii de prietenie cu folcloristul Abaz (Amos) Dojaka. Am apreciat competenţa şi onestitatea inginerului Marko Menahem şi a medicului chirurg Mantho Mathathia, doi profesionişti de prima mână, care de peste cincisprezece ani se află în Israel. În Franţa, am avut şansa să-l cunosc foarte bine pe medicul şi profesorul Abraham Béhar, secretarul general al Asociaţiei de Prietenie Franco-Albaneză; în Turcia - pe celebrul ziarist Sami Kohen, în Ungaria - pe marele albanolog Istvàn Schütz, membru al colegiului de redacţie al revistei noastre europene „Haemus”, urmaş al faimosului albanolog Norbert Jokl, victimă a Holocaustului nazist.

În România, încă din anul 1992, am avut onoarea să fiu ales printre cei primii opt membri ai Comitetului Director Internaţional al Centrului European de Studii Interetnice şi de Comunicare de pe lângă Academia Română, alături de marele om de ştiinţă şi de suflet, academicianul Nicolae Cajal. De-a lungul anilor care au urmat, Domnia Sa - înţelept ca înţelepciunea, nobil ca nobleţea, sincer ca sinceritatea, uman ca omenia, modest, sensibil şi mândru de rădăcinile sale – mi-a fost un adevărat tutore în sensul cel mai atotcuprinzător al cuvântului. De la acest om de excepţie, am învăţat să apreciez, fără prejudecăţi, valorile oricărui popor.

Răspunzând cu amabilitate şi promptitudine la cererea mea, până în ultimele clipe ale vieţii sale model, profesorul Cajal m-a ajutat să-mi îmbogăţesc cunoştinţele în cultura şi civilizaţia ebraice, în istoria multimilenară a poporului ales. Aş vrea să pun în evidenţă aici ceva cu totul ieşit din comun: n-am auzit din gura Domniei Sale niciodată, în nici o împrejurare, chiar în momentele grele pentru poporul său, măcar o singură silabă împotriva altora, indiferent de originea etnică sau de credinţa religioasă ale persoanelor respective. Un interviu, pe care academicianul Cajal i-a acordat revistei „Haemus” încă din anul 1999, ne stă mărturie vie în acest sens.

Fiind de o admirabilă modestie, profesorul poliglot, regretatul Iancu Fischer - un alt nume de răsunet al Comunităţilor Evreieşti din România - care mi-a fost decan când predam în cadrul Facultăţii de Limbi Străine al Universităţii Bucureşti, de asemenea, mi-a stat alături, în momente bune şi grele. Nutrea sentimente de simpatie faţă de poporul albanez şi era în relaţii strânse cu numeroşi oameni de ştiinţă din Tirana, printre care cu un coleg de-al meu, profesorul Seit Mansaku, lingvist format la Paris. Cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani a profesorului Iancu Fischer, revista „Haemus”, ale cărei numere i le trimiteam în mod regulamentar, i-a rezervat un loc binemeritat.

Impresii de neşters mi-au lăsat numeroasele întâlniri, pe care le-am avut cu o altă personalitate importantă a Comunităţilor Evreieşti din România, avocatul Iulian Sorin. În ciuda faptului că avea multe pe cap, cum s-ar spune, a făcut timp să pregătească un excelent interviu, care a apărut în numărul 24 din anul 2005 al revistei „Haemus”, bucurându-se de o deosebită apreciere din partea cititorilor noştri de pretutindeni.

O bucurie de nedescris m-a cuprins când, la Congresul internaţional pe tema „Noua arhitectură a păcii”, organizat la Băile Herculane, cu patru ani în urmă, am făcut cunoştinţă şi am avut mai apoi câteva întâlniri cu marele rabin al Timişoarei, regretatul Ernest Neumann.

Printre alţi evrei de valoare umană şi intelectuală, pe care i-am cunoscut în cursul şederii mele în România, i-aş mai pomeni pe moderatorul televiziunii, omul de cultură, regretatul Iosif Sava, pe profesorii Paul Cornea, I.C. Ichim şi Liviu Rotman, pe intelectualul Dan Şafran, care trăieşte în Suedia şi, nu în ultimul rând, pe deputatul Aurel Vainer.

Revenind la revista „Haemus”, aş vrea să subliniez că, printre colaboratorii care contribuie permanent şi consistent la îmbogăţirea tematicii şi la ridicarea nivelului său, figurează tânăra talentată şi harnică, Luciana Friedmann. Aceleaşi cuvinte merită să fie spuse şi la adresa poetei Mihaela Pătraşcu, pe al cărei volum „Ţipătul orei”, l-am tradus cu plăcere în albaneză şi în italiană.

Acestei liste i se adaugă alţi membrii ai comunităţii evreieşti, cu care am avut ocazia să fac cunoştinţă participând la diverse activităţi, în primul rând ca invitat la concertele de muzică clasică, pe care le organizează Comunitatea Evreilor din România, împreună cu Ambasada Statului Israel şi FCER.

Toţi aceşti reprezentanţi ai poporului Israel, m-au ajutat să trasez în mare „liniile directoare” ale portretului fizic şi spiritual al poporului evreu, căruia i-a dat mai multă lumină o altă personalitate de frunte a lumii evreieşti, Excelenţa Sa, dr. Rodica-Radian Gordon, ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, diplomat de carieră. Am cunoscut-o tot graţie revistei „Haemus”, solicitându-i un interviu. Domnia Sa a acceptat cu bucurie şi l-a pregătit cu mare grijă. Din moment ce interviul sus menţionat a apărut în paginile „Haemus”-ului, un număr neobişnuit de mare de cititori, de pe toate meridianele lumii, s-au exprimat în cuvinte extrem de elogioase. Într-adevăr, aceleaşi aprecieri au fost făcute pentru toate materialele cuprinse în acel număr al revistei, dedicat în întregime diasporei evreieşti: literatură artistică, istorie, religie, tradiţii, cronici, dialoguri, portrete, proverbe, anecdote etc. De fapt, în toate numerele revistei „Haemus” li s-a rezervat un spaţiu larg oamenilor de ştiinţă şi de cultură evrei, publicându-se fragmente din operele sau din activitatea lor în general, începând cu Albert Einstein şi continuând cu Alexandru Şafran, Eliezer ben Yehuda, Rose Ausländer, Mozes Rosen, Beniamin Fundoianu, Nelly Sachs, Tristan Tzara, Mihai Sebastian, Maria Banuş şi mulţi alţii.

Pe de altă parte, faptul că cititori noştri continuă să-şi manifeste dorinţa de a afla mai mult despre poporul evreu, m-a îndemnat să scriu în limba albaneză cartea intitulată „Israelul - o istorie milenară”, care sper să apară în curând, concomitent la Bucureşti, la Tirana şi la Prishtina. Şi în această întreprindere, mi-a fost de mare folos punerea la dispoziţie din partea doamnei ambasador Radian-Gordon, a unor materiale de bază, legate de civilizaţia iudaică şi de performanţele actuale ale Israelului.

Până când va fi pusă însă în circulaţie cartea mea modestă, sunt ferm convins că această convorbire cu Excelenţa Sa, dr. Rodica Radian-Gordon, le va servi cititorilor ca un adevărat ghid de a pătrunde mai adânc în bogata lume iudaică. În acelaşi timp, ei vor avea şansa ca, alături de competenţa doamnei ambasador, să-i aprecieze alte calităţi şi virtuţii, care o reprezintă în faţa tuturor acelora care au cunoscut-o sau care o vor cunoaşte pe această cale, ca un diplomat de talie mondială şi ca o personalitate cu totul deosebită, iubitoare de cultură şi de oameni, lipsită de prejudecăţi de orice fel - sinonim a tot ceea ce are mai bun şi mai valoros poporul Israel.

Kopi Kyçyku
Preşedintele Asociaţiei Culturale Albaneze Haemus
Bucureşti, iunie 2007

***

Haemus: Cu doi ani în urmă, răspunzând afirmativ şi prompt la cererea revistei europene „Haemus”, Excelenţa Voastră ne-aţi acordat un interviu, care a apărut în numărul 1/24 al ei. Cititorii „Haemus”-ului, care trăiesc şi muncesc în toate colţurile lumii, ne-au trimis nenumărate mesaje, prin care au apreciat calitatea şi conţinutul interviului Excelenţei Voastre. În acelaşi timp, prin intermediul nostru, ei vă roagă să le vorbiţi mai pe larg despre viaţa şi activitatea Domniei Voastre, despre tot ceea ce reprezintă poporul şi Statul Israel. Suntem conştienţi de faptul că aveţi mai multe preocupări majore. În acest sens, solicitarea de a ne rezerva din nou câteva minute din timpul Excelenţei Voastre, poate fi justificată – într-o anumită măsură – doar prin calitatea de „purtător de cuvânt”, pe care cititorii, admiratori ai poporului ales, ne-au încredinţat-o.
Aşadar, vorbiţi-ne, vă rugăm, despre copilăria şi adolescenţa Domniei Voastre. Cum au fost ele şi unde le-aţi petrecut? Cine v-au fost părinţii, fraţii, rudele, învăţătorii, prietenii…


E.S. Dr. Rodica Radian-Gordon: M-am născut în România de unde am plecat la vârsta de şase ani, după ce am fost nevoiţi să aşteptăm câţiva ani buni pentru a primi aprobarea de a ieşi din România. Plecarea noastră este legată de faptul că întreaga familie şi rudele noastre se aflau în Israel. Ştiţi că, în anii '60 ai secolului trecut, nu era atât de uşor să pleci de aici. Copilăria şi adolescenţa le-am petrecut în Israel. De fapt, nu este nimic excepţional în această perioadă. Am făcut tot ceea ce este foarte obişnuit pentru un tânăr sau pentru o tânără din Israel: şcoala elementară, liceul, doi ani de armată, studiile universitare, urmând să-mi găsesc locul în domeniul diplomaţiei.


Haemus: Cred că bunicii v-au povestit despre martiriul poporului evreu. Ce momente din istoria milenară a strămoşilor v-au lăsat urme mai puternice în memorie?


E.S. Dr. Rodica Radian-Gordon: Sunt mai multe momente. Cred că familia mea a trecut exact prin evenimentele prin care au trecut şi alte familii evreieşti, şi din partea tatălui, şi din partea mamei. Străbunicul meu din partea mamei şi fratele său au murit în războiul pentru unirea României, în 1918. Evident, întreaga familie a mamei a fost intens marcată de acest eveniment. Bunica a rămas cu mulţi copii acasă, pe care a trebuit să-i hrănească şi să-i crească. Pe „linia” tatălui, o să vă povestesc o anecdotă, care poate ilustrează soarta evreilor la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Predecesorii tatălui meu provin din Ucraina. În cursul secolului al XIX-lea, au ajuns în Moldova. De acolo, temându-se de ţar şi de armata rusă, au fugit în România. Unul dintre unchii sau fraţii bunicului meu din partea tatălui, a plecat din nou din România spre Rusia din cauza Primului Război Mondial. Izbucnirea în acea vreme a revoluţiei din Rusia, l-a obligat să se înapoieze în România. Deci, vă daţi seama: oamenilor, care, la urma urmei, erau oameni de rând, care nu aveau nici o legătură sau influenţă asupra a tot ceea ce se întâmpla în jurul lor, le-a fost marcată puternic viaţa, ca de altfel şi celorlalţi. În perioada Holocaustului, părinţii mei au rămas în Moldova, cu spaima de a nu fi deportaţi în Transnistria. Din fericire asta nu li s-a întâmplat. În Moldova au trebuit să muncească dur, ca toţi ceilalţi de altfel.


Haemus: Ce studii aţi făcut? Au corespuns ele dorinţelor şi visurilor Domniei Voastre?


E.S. Dr. Rodica Radian-Gordon: Aş începe prin a vă spune că mie mi-a plăcut foarte mult să studiez. Aşa se explică faptul că am efectuat destul de multe studii în diferite domenii. La universitate am studiat biologia, apoi biochimia şi am întreprins cercetări ştiinţifice în acest domeniu. Am susţinut licenţa în biochimie. La sfârşitul anilor '80 am simţit nevoia să fac o „schimbare”, dar nu ştiam exact ce anume căutam.


(...) 

Haemus: Ce impresii păstraţi din anii studenţiei? Se poate afirma că acea perioadă V-a aruncat în „valurile” acelei „mări” zbuciumate, care se numeşte viaţă? Credem că „galeria” de tipuri cu care, vrând-nevrând, aţi avut de a face, începând de atunci, a fost bogată şi variată: oameni sinceri, harnici, binevoitori, modeşti, culţi, dar şi intriganţi, leneşi, invidioşi, fuduli, inculţi…


E.S. Dr. Rodica Radian-Gordon: În ştiinţele naturii, lumea, dimpotrivă, este cu totul altfel. Repet, mie mi-a plăcut totdeauna cercetarea. Viaţa, după părerea mea, este extrem de interesantă. Deşi am petrecut multe ore în laborator, din punct de vedere intelectual este ceva fascinant. În plus, timp de zece ani am avut ocazia să călătoresc, să fac schimb de experienţe în alte ţări. A fost o perioadă care mi s-a întipărit în minte. Mai ales cea de la Universitatea din Oslo, în Norvegia.


Haemus: Aţi fost, aşadar, acolo unde se decernează Premiul Nobel…


E.S. Rodica Radian-Gordon: Am fost chiar foarte aproape de aula unde se decernează Premiile Nobel pentru Pace, celelalte Premii, din alte domenii, fiind decernate la Stockholm.


Haemus: Premiul Nobel pentru Pace l-au primit şi doi israelieni…


E.S. Rodica Radian-Gordon: Exact - fostul premier Yitzhak Rabin şi actualul preşedinte al Statului Israel, Shimon Perez. Această onoare rezervată celor doi oameni de stat ai ţării mele a avut loc abia la începutul anilor '90, pe când eu am vizitat aula sus menţionată încă din anii '80 şi atunci nici nu îmi puteam imagina aşa ceva.


Haemus: Într-un fel aţi pregătit terenul pentru acest eveniment…


E.S. Rodica Radian-Gordon: În anii '80 nici nu reuşeam să-mi închipui ca, într-o zi ar fi inaugurate relaţiile cu palestinienii.


Haemus: Care a fost traseul pe care l-aţi parcurs în activitatea profesională până când aţi intrat în diplomaţie? Ce satisfacţii, ce greutăţi aţi întâmpinat? În afară de succese, aţi „gustat” vreodată amărăciunea eşecului? Daţi-ne, Vă rugăm, câteva exemple în acest sens.


E.S. Rodica Radian-Gordon: După ce mi-am efectuat studiile superioare la Universitatea Ebraică de la Ierusalim, doctoratul l-am susţinut la Şcoala de Medicină, tot la Universitatea sus menţionată. Satisfacţiile, greutăţile şi alte fenomene de acest gen, sunt însoţitoarele fiecărui om, mai ales din moment ce se confruntă cu viaţa. Aceasta din urmă, nu întâmplător, este o luptă, plină de victorii şi de eşecuri, de bucurii, dar şi de necazuri. Din fericire, toate trec, lăsând urme mai mult sau mai puţin adânci. În orice caz, fie din succese, fie din eşecuri, omul trage concluzii, care îl ajută să-şi corecteze mişcările viitoare, traseul lung pe care trebuie să-l parcurgă. Nu cred că ar fi interesant să intru în amănunte, deoarece, după cum am menţionat, sunt lucruri comune experienţei umane. (...)